Duelul lui Cehov

O capodopera a literaturii rusesti jucata pe scena Teatrului National in regia lui Alexandru Dabija. Cehov surprinde o lume lipsita de griji, niste personaje plasate intr-un context mirific in care preocuparea lor este cum sa-si petreaca timpul. Doar ca lipsa grijilor creeaza griji, personajele se plang de viata, se plang ca nu sunt intelese, ca nu sunt iubite; isi plang conditia umana in care traiesc si astfel fiecare isi cauta salvarea, isi cauta scaparea din realitate.

Facand o paralela cu aceasta lume mirifica, acum ceva timp cand am fost la VEnetia am intrat in vorba cu mai multi bastinasi/venetieni (cred ca venetieni suna foarte bine). Am citit o tristete pe fata lor, erau nemultumiti ca tineretul a plecat la Roma, Milano, Torina in cautarea unui trai mai bun. Au ramas doar batranii invadati de zeci de mii de turisti.

Imi povestea un domn in varsta, ca acum 30 - 40 de ani iesea cu sotia in Piata San MArco, se cunostea cu toata lumea si se simtea bine langa un pahar de vin sau o cafea. Acum in schimb nu mai stie cum sa se refugieze de turisti.

M-a suprins ca niste oameni care traiesc intr-un loc minunat sunt foarte nemultumiti; ce sa zic eu care infrunt zi de zi criza, traficul....

Doar ca acei oameni au uitat un lucru minor sa se regaseasca, sa se reinventeze. Au intrat intr-o stare de lancezeala de lasa ca-i bine si asa.

Cum putem iesi din aceasta stare, chiar daca traim pe meleagurile mioritice, vedeti mai jos niste intrebari interesante:

- Am avut visuri indraznete?
- AM trait din pli?
- Am invatat sa renunt?
- Am iubit suficient?
- Am evitat sa-i ranesc pe ceilalti?

AM pus aceasta floare la postare fiindca Karla mi-a scirs atat de frumos despre ea; despre o floare care mie mi s-a parut banala.